Incerc să mă cheltuiesc cu doza de noapte
Crescută sub ochii celorlalți, împlântați adânc
În uitarea căzuta pe un filigran.

Tot am strâns cuvintele întrt-o eșarfă peticită,
Până când ultima respirație
Și-a trântit plecarea cu un zgomot
De carte aruncată în mare.

Mult prea greu îmi mai cântă
Timpul vederea;
Doar un joc de femei căutate să-și piardă
Fiecare rostul cu dreptul de chemare.

Pe redute se mai agață un ultim tun
Cu zvonul de pierire.
Ce cântec pierdut în prea multe cusururi
Legate în ancore pictate în abandon !