Urca spre mine,
Prin stufariile de fan si flori inalte.
Ceilalti erau mai jos, cu mult in urma lui,
Nici gand sa ne mai prinda
Prea curand.
Nu m-a vazut pitita-n iarba,
Ca un copil zvarlind din brate
In sus si-n jos, ca-n apa...
Stargand la piept manunchiuri de flori aspre,
Sorbindu-le mirosul, imbatata...
Din ochi cersind inca o clipa,
De Crai inzapezit si soare bland.

M-a ridicat cand m-a descoperit,
Dupa ce roata cautase
Mirat o pitulice.
Am alergat vioi
Spre casa veche, lemn sarman,
Ferestre ferecate...
Tacuti am admirat-o si am zis
...cine-or fi cei
Care-au fugit de paradis?

Ne-am asezat in iarba, intr-un loc cosit,
Privind apusul oglindit
In zidul Craiului...
Se-apropiau si ceilalti...clipa noastra
Urma sa moara in tacere.
Nici un cuvant, doar o privire
Si un regret...ca o parere...

Tarziu, in noapte,
In jurul unui foc salbatic
Am copt cartofi si am spus snoave,
Stropite cu izvor si brazi.
Venisem doar de-o zi in cercul lor.
Urma sa plec,
Intr-o perpetuua miscare...