Sunt sufletul atîtor gări pustii
Sedus de trenuri care pleacă,
Sperînd mereu c-ai sa revii
In lacrimi ce batiste-neacă

Mă plimb cu zambetul prin buzunare,
Și-adorm pe bănci ca vagabond
Și-ascult mereu a vantului chemare
Prin freamătul părului tău blond

Și pierd prin forfota multimii
Atatea lacrimi ce-n dorul lor se-neacă
Și fluierand prin gări pustii
Salut atatea trenuri care pleacă