e sâmbătă seara, multe poeme încep așa, e sâmbătă seara
pe partea stângă sus, chiar lângă inimă, aseară
el mi-a descoperit un loc ars, un fel de lac glaciar
m-a sărutat de câteva ori, a lipit un leucoplast
și mi-a spus “e sâmbătă seara și viața poate începe
chiar de aici de la masa asta unde s-au adunat toți porumbeii
e semn bun, avem cu ce să-i hrănim”
când el vorbea umerii începeau să-mi lumineze
pe gură îmi ieșeau fluturi toate speciile
sufeream un fel de schimbare a oaselor
pielea căpăta culori neobișnuite
degetele se duceau inconștiente spre mâna lui
îl căuta ca pe o comoară plină de cuvinte
poleite în aur, așa ceva se întâmplă o dată la o mie de ani
să bei gin tonic și să mergi cu cineva necunoscut de mână
spre cimitirul elefanților