Motto:

Pustie și albă e camera moartă …
Și focul în vatră se stinge scrumit …
Poetul, alături, trăsnit stă de soartă,
Cu nici o schinteie în ochiu-adormit …

Alexandru Macedonski – Noaptea de decemvrie


Plină de înțelesuri e noaptea înstelată,
minuni nepieritoare se prăbușesc în val,
o aripă de înger participă uitată,
Luceafărul pândește din spațiul sideral,
reamintind amurgul lacteic ireal …

Doar Sirius păzește un mit primordial.

Amarul înserării abia s-a stins în noapte,
în grotă încă-i vie aroma de gutui,
s-au stins pe îndelete poveștile în șoapte
și steagul împăcării e tot plecat hai-hui,
din coapsele durerii scoțând câte un cui …

S-au revoltat și norii în contra nimănui.

Din mecanisme fine de sunete confuze
o simfonie oarbă s-a revărsat în gol,
ca un ciorap albastru pe suflete obtuze,
mimând eternitatea în pas de dans, domol,
aureolei sale dorind să-i dea ocol …

Frou-frou pe corp, pe buze eternul ruj Eol.