Prima mea bicicletă are lanțul căzut. Uneori pun păsări la roata din față ca nu cumva să uit încotro merg.
Domnul când tace strigă în oameni!
Când eram tânăr căutam printre pești valul cel mare. Niciodată nu am văzut să se înece vreunul.
Cu toții erau cocoțați pe bicicleta mea scufundată pe asta pe care cântă de ieri mortul de mâine. Tu frate al meu și al lumii ce mai faci cum rostuiești din această distanță câmpia?
Poate mergem curând înspre deal să vedem caii cei noi să ne lepădăm de bicicleta aceasta cu lanțul căzut să punem ștergarul în iarbă iar pe el roșia pământului, o felie de pită, sare și oul luminii
Spre seară fiecare cu lacrima lui

Biciclist e un înger