Neliniștit de-atâta liniște,
m-arunc în taina nopții,
strivit de singurătate,
alungat de zâmbete,
căutând un fir de poezie
de care să m-agăț, în neputința
de-a găsi ceva ce să amuțească liniștea.
Dar nici un fir nu se agață de mine,
nu mă iubește nici un vers,
iar poezia toată se ascunde
din calea căutării mele neînțelese…
Oare, dacă strig spre lumină,
se-ncumetă să trimită măcar o rază
spre mine?!
Măcar pentru a mă certa?!