Ecouri amare de ruguri nestinse,
Milioane de jertfe și candele-aprinse,
Aduceri aminte la roșii amieze,
La paloșe crunte firesc să reteze.

Barbare satâre cu lame tăioase
Tăiară regine și minți curajoase
Și sânge, tot sânge, șiroi se adună,
El curge-n pâraie prin lumea nebună ...

Trecutul nostalgic de lupte păgâne
Cu sânge mânjește-ncăperile vieții.
Sub lanțul de-aramă-al armiei străine,
Dreptatea și slava cântat-au poeții.

Un țipăt străpunge în noapte câmpia ...
În urmă-i rămâne, sinistră, tăcerea.
Păunul stă singur pe-o ramură stearpă,
Ca duhul ce-și plânge într-una durerea.

Un țipăt amarnic în noaptea senină ...
Pe câmpul de luptă, în raze de lună,
Se văd ca prin ceață stafii încleștate,
Ce stau încă, oarbe, cu armele-n mână.

Scheletele par cum, cu gura deschisă,
Răcnesc încontinuu, cerșind îndurare,
Iar glasul lor palid, cu nuanțe amare,
Ia formă prin pasărea paradisului ...