între numeroase valențe de circ,
ce mai înseamnă un uman principiu?
nu-i oare o imensă arenă cu lei
ce sfâșie simțirea până la supliciu,
dar cuvântul niciodată nu dărâmă aprigi zei.

între multiforme valențe de circ
principiul clovnului e mort în mine,
doar ochiul care plânge-a mai rămas
veghe printre dâre de lumină și bizare figurine,
rog minunea virtuoasă să mai prindă glas.

? nu sunt eu gladiatorul care luptă-n van,
urlând cu toată forța la clici de ciocoi,
timpanele lumii cu geamăt sunt pline,
alunecă la ghene narațiuni firave de eroi
cotoare de fericire, resturi de sensuri de bine.

admit să fiu ucisă de-o ultimă dorință,
să știu că s-au întors crăiesele de mai,
că vor naște pururi fii de biruință,
cu pasul fără lanțuri să destineze-un rai
unde principiul zeului nu e de trebuință.

azi știu că Dumnezeu e cel mai mare sclav
că-i fortuit de lume fel si chip să trudească,
principiul avuției mai curge prin sânge suav
fiece ființă prin el oricum să se-mplinească.

lupt să știu că râde tot universu-i voievodal și brav.