citesc uneori cu lanterna sub plapumă
un fascicul cald
proiectat pe bolta cearceafului
undeva
lasată în urmă
acolo unde întunericul își face potecă
eu
aselenizez
printre gene
lumea cea de departe
seamănă din ce în ce mai mult cu a mea
oameni gigantici își lasă capul
sub seceta care lovește
până în pragul mall-ului
cu ușile grele, sculptate
catedrale adormite
cu spinarea arc
fetele își înfig adânc tocurile
în labele lor
aș lua un pahar
să torn în el
coco chanel
inele de enșpe mii de euro
benzină
bice
trei
până când pânza se va rupe
să pot lua o gură de aer
simplă și nepângărită
să nu mai existe
gândul ăsta
că toate încep să se asemene
cu timpul
am să gândesc la fel ca tine
mâncăm aceleași roșii
și respirăm același aer
milioane de plămâni
mașinăria asta infernală
în care orice gând
e reciclat
și apoi
mă retrag sub plapuma mea
aprind lanterna
în spatele pleoapelor
e universul