Natură vie

Prin vasele liberiene
am tors un fir
și-așa, și-așa,
dar mut ca gerul pe când strânge
m-am prins a-mi coase inima.
Din coaja ce mi-am prins în jur
să mă despic și să mă coc,
ca un ghioc
vorbind cu sânge
dorind să spună de noroc.
Þesute în vânt mi-ieșeau cârlige
să-mi prindă iepuri grași și cai,
să-mi țină drumu până-n rai,
și gândul să-l aud cum curge
printre arșice în joc de țap,
să cânt asemeni unui cor,
și să mă las uitat pe mal
din valul amintirilor.
Un pas pe lună, unu-n gol
am mers, dar fără a vrea să ajung
la capătul însemnat cu punct
al ierbii sau al florilor.
N-am dat contur,
am rămas piatră
privind din vârful munților
cum învârte moartea lumea toată
și cum m-așteaptă să cobor.