Dor de duca…

Asa m-a apucat dintr-o data un dor de duca,
De-mi vine sa plec descult unde-o fi,
Sa fug de tara asta ca de-o naluca,
Si sa nu-mi amintesc de ea cat oi mai trai!
Mizerie, rautate, jeg si ura in lume,
De n-am crezut ca voi vedea vreodata,
Dar nu vine nimeni un pic sa-i sugrume,
Caci diplomatia-i si ea frumos ambalata…
Si uite asa ne chinuim sa ne suportam,
Sa dam inainte la limita supravieturii,
Ca degeaba-ncercam sa ne lamentam,
De vreo douaj’de ani suntem sortiti pierii.
Ca si pana acum, putem doar emigra,
Pe-o perioada scurta de timp, bineinteles,
In Italia, Spania, Anglia, Turcia, Grecia…,
Pana cand nu ne-or mai da nicaieri acces.
Si-n concluzie, unde sa fug eu acum?
Ca n-am optiuni de nicio culoare,
Mai bine las dorul de duca pe drum,
Si-mi caut o alta consolare…
Cum ar fi sa scriu in poezii adevarul,
Ce-l traim, sa-mi incec amarul de moment,
Scriu pana mi se inchide calculatorul
Si-oi ramane si fara curent…