Mi-e dor de unicul tău zbor
purtat în adevăr;
Mi-e dor de singura ta vorbă
șoptită în noaptea
tuturor
mărturisirilor.

Nu știu de singura-mi trăire,
acum,
aici
și pentru tine,
o să-ți dureze-n infinit
același râs,
același mit,
în mărturiile de neclintit.

Nu știu de pot măcar să sper
să te inchipui iară,
iubitul meu spre absolut
ce-apari mereu spre seară.

Doar gândul meu făuritor,
mergând prin Căi Lactee,
mi te-ar putea aduce-n faptă trăitor
uitând cărarea ce naște labirinturi tot mereu
și devenind idee.