Auzi, mama mea,
Ești tu, de mă mângâi,
Ca pe-un pui, pe creștet
Si-ți pui moi de buze,
În gust de catifea
Și încet îmi gângui
Despre-un timp veșted,
Fără pomi și gâze...?!

Și mă strângi la piept
Oh, moale și cald
Și-mi spui ”Dragul mamei
Ești sufletul meu,
Ești un înțelept,
Al meu esmerald...
Ești mândria mamei!”

Ai degete scurte
Și mă-nalți...”Ia-l tată!...”
Și-ai zâmbet de floare
Și n-ai nicio vârstă...
Iar mă pupi pe frunte,
Mori de încântată!
Inima te doare
Și dispari, oh tristă...

...Și mă scol, te caut
Sunt buimac, nu ești!?!...
Casa plină-i goală,
Ochii-mi pică-n lacrimi,
Sunt pierdut, knock out...
Tot ce prețuiești
Este-un om în boală,
Răvășit de patimi...

...Și te caut mamă
Și te strig mereu;
Mă uit des pe stradă
Să te văd venind.
Moartea însă-i vamă,
Trupul mi-este greu,
Stau ca pe-o estradă,
Sper într-un rewind...

PS
Știi, oare, că-s tată
Și-am copii la rându-mi
Ce-i iubesc, e drept,
Dar n-am harul tău...
Sunt precum o roată
Ce mă duc, rotindu-mi
Destin imperfect...
Fără tine-n... hău?!?
08.11.2010