cum omoram orizontul
cu pietre
dădeam printre crengile unui dud înalt
până la răscrucea soarelui cu luna
îl asaltam cu praștiile
trosneau în noduri
țipete de păsări

cu gurile căscate aruncam și
hainele căpătau mici stropi de sânge

el se târa prin ochii noștri răniți
rumenind aerul
dar nu voia să ne cadă
la picioare

din umeri
în umeri ca o prăjină
lungeam brațele și
îl rostogoleam
pe nisipul cu tălpi
de copil

(20 septembrie 2011)