S-au scuturat din pomi potcoave,
Duse de vânt ca micile corăbi .
Cristalele argintii cu vocile suave,
Au amețit rătăcitor un stol de vrăbi.

Pământu-i plin de noroi de aur
Și frunzele'i umbresc condeiul,
Vântul de toamnă,prețios tezaur,
Ia împietrit de frig cimpoiul.

E liniște și nimeni nu mai cântă ode
Plecat spiritul veri si el a amuțit,
Plantele's uscate în mii de mode
Trimițând vara in tristul asfințit.

În jur e'un peisaj închis,sinistru,
Frumusețea i'a fost ucisă de soldați,
Ș-i ceru'i mort întru'un sicriu albastru
La căpătâi plângându'l copacii înfumurați.