Paradoxal, ne pregătim viața degeaba,
Din pur instinct și cu ce-avem de la părinți
Sau mai profund, sfidând și galaxii și sfinți...
Cu crez că trecerea de timp, nu evoluția, ne-i treaba..

Petrecem, toți, copilării-n extaz,
Ne declinăm mândrii c-avem un tată
- Ce-și ia cu cinste muncii o răsplată-
Și-o mamă, veșnic păzitorul la necaz.

Ne zbatem, încă puști, în școli pentru diplome,
Să bucurăm pe-ai noștrii, să fim primii,
Acumulând din cinstea împărtășită vremii
De minți și suflete, ce ne-au debarasat de dogme.

Ni s-au inoculat percepte despre știință,
Despre onoare și dreptate... de valori.
Cântăm o țară-n imn, spunând că poți să mori
De ea ți-o cere... Și să fii al ei, cu-ntreaga ființă?!

Credeam că tot e un ciclu de maturitate,
Cu început ce se-mplinește în rațional,
Ce-i trup și suflet, bun național...
Și am cuvânt lăsat, ca să-l rostesc cu demnitate!?

La rând mă-nscriu valoric necesar,
Zbătându-mă să-mi fac copii printre percepte
Ce le-am avut... le cred, eterne drepte,
Dar sunt, se pare doar recensământ, un inventar.

... Sunt mut, deși vorbesc, un invizibil,
Căci loc în față, pe tribună, pe estrade
E ocupat cu falsuri, minți fanfaronade...
Prostia, nud de trup sau minte-s singurele; ”eligibil”!!!

Ni se răstoarnă ani, se pierd milenii,
Din adunări ratate-n ignorare
Și rana-i uriașă și nu-i leac și doare, doare...
E-un paradox inexplicabil, de tâmpenii!

Este-o năvală crâncenă a minciunii,
A para-științei, furtului de bunuri și de vise,
E cumulul de zeci de generații compromise
De-o ”clasă” autodeclarată a fi esența lumii.

Căci tot ce o societate-și încropește
În cult, cultură, educație, morală,
În știință, economie, cercetare... e vorbă goală
Când singură-și trădează crez, se păcălește.

De unde oare falsa paradigmă;
Că indivizi într-un popor sunt doar câțiva
Filchizuiți, nenorociți, avizi... altundeva,
Se perindând, pe rând, doar ei reprezentanți de stigmă???

Aceleași glasuri, ascunzișuri, minți și măști
Se-auto-tot clamând drept unici buni
Din piedestale, cumpărate prin hoții... Nebuni,
Ce-și vor la nesfârșit, doar ei să ne conducă-n găști.

E răul la superlativ, de timp perpetuat
Cu evidență și-i bazat pe proprii grile
Create de indivizi rămași în stadii puerile,
Dar care-nșeală!... Prin neștiința maselor, sunt la mezat!!!

Spurcată creatură, de hidoși agnostici,
Scursuri nerealizate altfel, pururi instinctive
De pseudo calități... de ego cultivat în invective
În tupeuri proclamate, fără margini, în prognostici.

E anacronica, sepulculara, depășita hoardă
De interese -pururi haitelor și personale-
Ce dăinuie printr-o neînțeleasă acceptare
A celor, vinovat, neimplicați... victimizați să ardă.

Spurcat cuvânt, politica, e-o sinecură
Asezonată veșnic, fără vreo justificare
De cult, profesie, de calități, de implicare...
E mizerabila mașinărie a imbecilității... O impostură!

E cert momentul de răscruce, întârziat,
Pentru a crea reala scară a valorii,
Pentru-a lăsa -celor ce știu de matematica viorii-
Să-ncânte Terră și Univers... Scăpând pe om de plagiat!
07.01.2011