Albaștri cum este cerul sau ca marea schimbătoare,
uneori sunt ca azurul ce-l privești departe-n zare.

Par un câmp cu albăstrele - Floare de Nu-mă-uita,
sunt oglinda vieții tale – toată frumusețea ta.

Ei reflectă adevărul, sunt tandri sau visători,
sunt adâncul de lagună, pot fi triști sau zâmbitori.

Uneori parcă sunt săbii de oțel lucind sub Lună,
alteori sunt cum e ceața, reci ca valul în furtună.

Când privirea ta profundă vrea să semene iubire,
poartă-n ea un zâmbet tandru ce reflectă fericire.

Flori albastre de cicoare pe o față zâmbitoare,
sunt întindere de ape limpezi sau învolburate.

Cu privirea ta celestă ai făcut să fii iubită,
soțul tău cu ochi albaștri ți-a răspuns „Fii fericită!”

Ochii tăi sunt ca safirul ori albaștri ca topazul,
doi iriși frumoși, albaștri, zorele - să uiți necazul.

S-au desprins din curcubee arcuite după ploaie
și-s umbriți sub dese gene de a Soarelui văpaie.

Ochii tăi spun adevărul, mi-e deajuns să te privesc,
draga mea, esti minunată, trandafiri îți dăruiesc!.

Ai descins dintr-o poveste de dragoste împlinită,
ești lumina vieții mele și-ți doresc să fii iubită!