Îmi las unghiile să caute până la sânge,
Să facă răni adânci în carnea care mă strânge,
Ca și lumina ce în întuneric caută cale
Dincolo de cele mai intime depărtări boreale.

De acolo îmi aduc argumente pentru creație
Și gândesc propriul făt ce îl port în gestație.
Pentru el nasc costeliv constelații un milion
Și dăruiesc ființă nimicului lui Pigmalion.

Drama ființei nu este darul ființei iubite,
Ci piatra ce picătura o construiește în stalactite.
Din el aici compun cuvinte care învie
Arome suave, eterne din esența viței-de-vie.