Pastel din humă, răsărit petale
În culori de vis ce nu poți reproduce,
Mânjind de-o frumusețe eternă
Pământ sau cer, ce altfel ar fi goale
Și lumea-ntreagă nu s-ar reproduce...
...O himeră.

O hrană a sufletului de dulceață
Din gâzele-mbătate-n fin nectar,
Sublim ingredient de fine simțuri
Dintr-o planetă-nfiorând în colț de gheață
Sau un umed tropic... ingerând un insectar
...Capcană-n zimțuri.

Cupă-n venin cu gust parșiv de drog
În miresmi de crin sau laurul mortal,
O catifea cu imitații crunte ale teamei
Să n-o atingi, s-o scuturi, să-i iei rod...
Se-ngemănează-n fioros de ”look” de animal
... Cu otrava zeamei.

În final scurt, ce-i vine efemerei,
Își joacă eternul rol al actului ”self sex”;
Să-nsămânțeze câmpul, muntele-n culori,
Ne producând gratuitatea ființei Terrei...
În fond pe-a noastră, componenții de-un index
...Cu ea trăind și tu... ca să nu mori.

Este sublimul frumuseții algoritmic remultiplicat
Dintr-un străfund de timp imemorabil, fără dată,
Ce pururi, sigur a perpetuat mirosuri, gust, fiori,
Într-un reciclu minunat de flori, de flori, de flori...

Te însoțind din primul plâns, al tău... la al altora... când mori.
18.02.2011