trei pene de hulub apoi seara ca o foaie velină
pe calea ferată o toamnă de cobalt și o drezină
noi răsuceam cerul funigel răzvrătit pe arătătoare
purtând încă blajine mirosuri de vin și scorțișoare

Monet își picta afurisiții de nori în gara Saint-Lazare
frunzele adunau melancolic lumini gălbui în felinar
trenurile își aruncau în aer jobenurile fumurii de atlas
patetic iedera înroșea zidurile în săruturi de bun rămas

geamantanele erau burdușite aiurea cu abur din vise
dâre argintii melcii păstrau în cochilii poeme nescrise
peroanele păreau niște ciudate coridoare de porțelan
printre lăstari de umbre scaieți și palide flori de lipan

se zărea luna cocoașă de ceară între doline ca o bulină
deasupra orașului cerul își cobora tăișul de ghilotină
pe străzi singurătatea brumată se îndrepta către club
cu o tristețe la rever și-n buzunar trei pene de hulub