Picăturile cernute de vânt
îmi împodobesc sufletul,
beau să mă răcoresc …
Visul zburdă pe aleile prigonite de soartă
a uitat să mănânce,
nu-l mai ajută stropii reci
ce clipesc și-ți dau din ochi
ca băieții în ploaie sub umbrela fetelor.

Mă dor picioarele de atâtea amintiri stinghere
care se țin scai de parcă altceva n-au ce face…
A mai trecut o noapte de procopseală,
coșmarurile mă aruncă în prigoare,
fugar fiind în vremuri grele
mai sting un rug sau câte mai apuc în ziuă
apoi mă trezesc spunându-le - Bună dimineața!
ostașilor ciopliți în zid …

Lungi și grei anii tinereții
blestemați de părinții rămași în pustietate
iar copii flămânzi și singuratici,
îi mai simt și acum…
Mamele alăptau din nu se știe ce
și halal de astă viață își ziceau bătrânii,
rugându-se să ploaie când nu aveau apă,
aducând slavă celui de sus pentru toate…