Lemnele-s cântarea nopții,
Îmi ziceau.
O telecomandă, programată
Să mute secvențele
Din viața mea, aflată peste un ziar
Cu poza unui copac uscat
La rubrica decese.
Cheia aruncată parcă
În scârbă pe colțul mesei
Era menită să deschidă
Cutia pandorei până de curând,
Când i s-au tocit dinții.
O brichetă roșie, care aprindea
Ziua, dimineața la 5,
Respiră acum, fără gaz.
Lampa, un adevarat felinar
În noapte, nu mai arde acum –
A rămas fără oxigen.
Un șervețel alb, căzut la datorie,
Îmi aduce aminte de zâmbetul
Magnific al iernii.
Coatele mele, șprijinind masa,
Ca doi adevârați stâlpi de susținere
Ai unui pod,
Plâng moartea copacului din ziar.
Lemnele-s cântarea nopții,
Îmi ziceau…