Oh, mocănița neagră cu cărbuni
Cu apă și cu fum orbind o gară
Cum ți-a-ntrerupt adolescența luni
Și te-a-mbrâncit spre haina militară

Era prin 69, an amar
C-o iarnă suferindă și posacă
Dar n-aveai tu de asta vreun habar
Când altceva prin inimă te seacă

Căci rămânea în satul dintre munți
O dragoste de floare și de fată
Cum nu credeai că pot să aibă mulți
(Așa cred toți când pleacă la armată)

Recrutul prost cu flăcări sub veston
Și pieptul secerat de disperare
Nu-și mai vedea nici mama pe peron
Ci doar că-i lipsă dragostea lui mare

Că trebuia pe urmă să te-mpuști
Când ea nu ți-a mai scris o vreme bună
Dar laș soldat din moarte cum să guști
Când vine liberarea peste-o lună

Și vine vara vieții, vara mea
Ce încă îmi mai pâlpâie sub coaste
Doar mocănița plânge undeva
După acel recrut plecând la oaste.