Mi-aduc aminte acum de prima seară...
Când frunzele au părăsit copacii.
Te-am auzit râzând ca prima oară,
De bucuria mea mureau toți dracii.

Au trecut anii peste noi în grabă,
Schimbați sau nu de vremurile crunte,
De ești puternică sau de ești slabă,
Cu amintiri placute sau mărunte.

Ai vocea caldă-n telefon, nebună,
Iar râsul tău cu poftă mă amuză.
În mintea mea chiar și acum răsună
Tu m-ai rapit din lumea mea confuză.

Lovit de-a ta senină frumusețe,
Ești neschimbată, mai tăcută poate.
Aș vrea să-ți dau o clipă de tandrețe,
De fapt aș vrea să ți le dau pe toate.

Abandonează-te la mine-n suflet.
Sunt lângă tine și nu plec niciunde.
Ma sfâșii cu tăcerea ca un urlet.
Nu vreau ca visul nostru să se-nfunde!

Era și timpul să apari în scenă,
Te-am așteptat atâta vreme fată...
Aș vrea să calc odată pe-a ta trenă,
Aceeași soartă nouă ne-a fost dată.

Am fost nebun să cred că va fi bine
Poate-am visat, așa a fost să fie...
Greșesc că m-am îndrăgostit de tine?
Doar Dumnezeul nostru sigur știe.