eu totuși cred în oboseala ta
cred că atunci când când plângi
se lasă ceața
și ciorile înnebunesc pe garduri

poate că așteptarea face din oameni făclii

ascult cum treci prin orașe de piatră
cum te iubești cu femei înalte subțiri
cum închizi ochii și pășești
cum ajungi în locuri care te sorb și te strâng
ascult noaptea care te face să tremuri

strălucesc puțin și adorm în marea ta oboseală