sunt oaia care de demult s-a rupt de turmă
și de atunci tot pasc nervuri din verzituri astrale.
prezentul îl împing în față și-o bucurie las în urmă
pentru respirări abstracte ce se-așeazăƒ pe o cale.

în zonele crepusculare meșteșugeste bunul creator
acolo convertește vise săƒ le dea formăƒ și culoare,
acolo bulbii de speranțe cu magnetismul de ecuator
obțin contur- se ecranează sunete pe buze cu savoare.

tunde-măƒ Doamne, cu lâna mea îmbracă timpul
cu pieptul gol asprit de vifore nebun dupăƒ tandrețe
tu ți-ai lăsat iubirea în izvoare câmpul îți aspirăƒ trupul
acum și umbrele aud de străƒluciri de gînd și de noblețe.

peste dârele abstracte șerpuite și cu izuri de otravă
cerne Doamne noi miasme ierburi te nutresc din slavă.