Dumnezeu nu lasă niciodată urme.
nici moartea nu lasă
nici dragostea nu.
numai noi ducem urma greșelilor
bine legată de cingătoare
si o târâm prin toate cuvintele
până când inima se destramă fâșii
lăsându-ne goi
uscate cochilii
duios fluierate de vânt.

ah, cuvintele mele îndelung lătrătoare!
cățelul pământului căuta ascunziș
și l-am primit în casă și i-am dat să mănânce
și apă curată i-am turnat în căuș
când a mușcat l-am mângâiat pe creștet
când m-a durut mi-am pus otravă-n răni


mai ușoară ca umbra
m-aș opri
să adorm

tăcerea
să-și depene fusul.