Mâine voi pleca la câmpie!
Departe de tot ceea ce este azi.

Acolo pământul sclipește ca o mare de struguri.
Crapă firul ierbii ca un salcâm sub fulger.
Când calci peste el taie până în sânge.
Acest pai bogat pe dinăuntru cu foc
Jucând judecă vara pământul.

Mâine voi pleca!

Cunosc o apa ce se strecoară ca o limbă de fier
În pântecul cuptorului ce poartă câmpii…

Domol jăratecul ei coace turtă de pâine
Ce-mi va să fie nesfârșită-n desagă,
Când prin lume fi-voi mâine.

Voi pleca pentru că-mi este dor de piciorul
De la podul de fier.

Talpa lui e ascunsă sub ape adânci și întunecate.
Pierdut în câmpia de foc cu fântâni
Se scufundă neștiut trăgând
Cumpene, pomi și mărăcinii
Ce le poartă în spate.

Pasul meu va călca apăsat
Lăsându-și până la os carnea în urmă.

Voi pleca fiindcă mi-e dor să ajung
La piciorul de pod și la mal fără umbră.

Acolo voi aștepta să prind pește…

Mă voi gândi la câmpii, pâini, fântâni,
Tălpi de fier pentru cine știe
Când nu voi mai fi
Atât de nebun.

Pentru toate voi arde un brad
Ca fum de tămâie.