îmi sfârâie carnea
când facem dragoste
dincolo de plămânii serii obosiți
răsucim vârtej după vârtej
tremur
pe culoarele desfrâului
iadul scrâșnește între coaste
când îmi înfig unghiile în umerii nopții
gemând

plătesc vamă acestor dorințe
de fiecare dată cu moneda cerșetorului
mereu alta
mereu lacomă de mai mult

mi-e teamă de iarna
care nu va permite plitei să sfârâie
la infinit