o dimineață care doarme încă
sub burta șoarecelui ăsta uriaș
care ne clocește
e trecut de jumătatea lunii
și ăștia cu pensiile nu se gândesc să apară
care pare să nu aibă nimic în comun
cu știuta culoare albastră a zăpezii
te pomenești că...hm...cu toată nebunia asta
de nu mai înțelegi-zice mama
care a apucat și ea desigur
când nu era voie să se arunce cu pietre
ori cu viscolul de peste noapte
care a lăsat vraiște porțile atâtor existențe
te pomenești

altfel o dimineață ca-n vremurile bune
sereleurile însemnau cu totul altceva
cu gerul mușcând ca un câine turbat
din tot ce îi iese în cale
bune pe naiba doar le-am împușcat la târgovește
după zările dintr-odată surpate
de când cu asumarea răspunderii
în ce privește renunțarea la punctele cardinale
cu aproape uitatul exercițiu
al măturatului zăpezii
doar atât cât să poți înțelege
cât de puțin loc ocupi pe pământ
o să vezi-zice mama
o să vezi cum au să-i regrete și pe ăștia ca mâine
cu lumina aproximativă
care nu poate să-i convingă
nici măcar pe urși să iasă din bârloguri
să renunțe la somn
o să vezi...