Nefiind un nefilim, caut printre cuvinte expresii potrivite spre a exprima sentimentele mele cele mai sincere pentru persoanele pe care le iubesc, respect și le apreciez cu toată sinceritatea mea.
Din iluzia acestor ape, care își mișcă pretutindeni oglinda sub adierea vântului ce suflă de aiurea, îmi amintesc clipa în care, sub pletele verzi ale unei sălcii îmbumbiate, lângă plânsul unui pârâu care izvora din adâncul unei nopții ce creștea undeva în spatele de dincolo de apusul lumii … pârâu a cărei trecere era vie datorită susurului lin și cristalin ce mângâia pământul peste care călcau tălpile lui ca niște aripi în zbor peste aerul de sub ele… Acolo am așteptat sălbatic de tânăr, sperând că în undița mea, în cârligul ei nou, voi avea ocazia de a prinde peștele care în pântec va purta banul de aur, atât de valoros încât îl voi putea da la schimb, atunci când zilele mele se vor fi sfârșit, pentru … cine știe ce va fi atunci?!... Îl voi da fie pentru iertarea păcatelor, fie pentru a mulțumi pentru ceea ce am trăit până atunci, fie pentru a îmi dărui - Cel care dăruie așa ceva - timp pentru a-l mai trăi viețuind…
Aș voi ca fiecare cuvânt pe care îl scriu aici să semene unei clape de pian pe care Beethoven a cuprins-o, atât de inspirat, în note sentimentale ce au alcătuit compoziția muzicală pe care a închinat-o veșnic tăcerii.
Așadar, nefiind un nefilim, deși m-am îndrăgostit iremediabil de toate femeile acestei lumi, port în suflet încă dorul care îmi readuce în minte malul lacului în care izvorul din noapte își revărsa darul liniștii cristaline și aștept încă să prind peștele care poate îmi va plăti toate datoriile ce le voi agonisi față de terți în această trecătoare viață.
După mine vor plânge junii imberbi și blestemați pe care această lume - care tinde atât de mult după ceruri - îi va repudia ca fiind diformi, neînțelegând că monstruozitatea pe care o văd ochii lor în ei este, de fapt, perfecțiunea cerului în căutare de a dărui iubire.