O iau de jos, ca un lăstar urcînd în soare
Spre lumea ce mă calcă și mă paște
Un emergent arbust ce nu vrea, dar se naște
Să-și ducă anonim o viață de uitare.

Am încolțit naiv în mijloc de pustiu
Am răsărit în noapte cu fața către stele
Înconjurat în praful gândurilor mele
Pe care să îl scutur vreodată n-o să știu

M-am îndoit sub vîntul purtând praful de stele
Din stele efemere, icnind pe cer, departe
Din găuri tot mai negre, crescând din stele moarte
Și așternîndu-se pe mine, ca prafuri tot mai grele