te-aș fi iubit de două ori
dar mă credeai orice bărbat
zeflemitor cu trup de pat
ce te-ar fi vrut adjudecată

mi-ai rupt în joacă punțile
ca într-un dans fără picioare
mă-ncolăceai să mă respingi
nu îți păsa că iar mă doare

și sfârtecat de ochii tăi
între sprâncene ridicate
te aplecai să mă săruți
cu buzele de mult plecate

scrâșneau perdelele a dinți
fereastra orei împietrea
în dușumea un greier trist
de sine însuși se bocea

crăpau icoanele de ciudă
arhanghelii tăiau poeme
pe glezna ta de porumbel
inelul vremii fără vreme

așa că astăzi iar mă duc
hai-hui pe răni de lucruri sfinte
tu vei gândi ca la-nceput:
s-a mai dus unul care minte…