E soare-afară, cântece de bucurie.
Nimic nu va distruge-această feerie.
A fost frumos dar nouri se adună
Și vântu-ncepe-a bate, a furtună.

Nu! Nu poate fi adevărat ce văd,
Probabil dorm, halucinez, nu cred,
Povestea nu se poate termina,
Abia am început din viața a gusta.

Îmi vine să distrug ce vad în jur,
Îmi vine să omor, să beau, sa fur.
Să fii tu blestemată, viață păcătoasă,
Eu te urăsc, furia nu mă lasă.

Dar poate nu e chiar așa de rău
Poate ceva pot face, să nu mai fie greu?
Voi fi mai bun cu cei din jur, mai darnic și blajin
Și poate reușesc pe veci să scap de chin.

De ce? De ce mi se întâmplă mie?
Am fost om bun și lumea știe,
De ce? De ce pățesc așa ceva?
Sunt trist, și nici nu pot spera.

Așa mi-e dat să mor, așa să fie
Și moartea poate chiar acum să vie,
Și mulțumesc că am trăit, cât am trăit,
Îmi cer iertare de la toți, de le-am greșit.