Pe ger, cu țurțuri pe la gură și cu pancarta atârnând pe spate,
Călcam sub tălpi, zăpada dură, strângând din dinți în miez de noapte,
Eram filmați, de cei ce ne veghează,
Spunând, că grija lor, e doar să stea de pază.
Ne-au împărțit amenzi, bastoane, prin suspine,
Când viața-i doar un strigăt, că nu mai pot de bine,
Iar ochii-ncep să plângă și lumea intră-n vrie,
La ceasul din piața, cu flori de iasomie.

Începe frigul aspru, în coaste să mă-nțepe,
Bastoane încep să cadă, eu cad lovit pe trepte.
Sunt sigur că nu-s vierme, chiar dacă m-ați făcut,
Și strig de atunci mai tare, că pot, că nu sunt mut.