A nins mult
pe catifeaua vișinie ce seamănă a sânge de lebădă
a nins fioros, cu dinți de tigru și solzi
cine știe de cât timp tot ninge
pe cadavrul din fața casei mele…

E vânt și cineva își usucă eșarfa la un geam albastru
miroase a soare mort și toți dorm sub zăpadă.
O mână de copil se ivește de sub nămeți
ținând un cornet de înghețată.
Oare e cu aromă de cireșe?
un câine caută oase dar nu găsește decât pleoape închise
e frig, frig, frig
și nu e nimeni care să mă ajute să-mi găsesc ochelarii
sub zăpadă, printre cărțile marilor scriitori.

A nins mult și trist
pe catifeaua vișinie ce seamănă a sânge de lebădă
ieri s-a stins cineva în fotoliul de lângă sobă
a trosnit un țurțure în semn de dezamăgire
și eu mi-am scris numele în zăpadă
ca să nu-l uit.

A nins peste tot orașul
nimeni nu mai știe când a început
e viscol, e viscol, e vis…
gulerul de blană al femeii cu unghii mov
s-a prefăcut într-o vulpe albă și a fugit.
dar cui îi pasă?
totul e sarcastic de alb
și imaculat de sobru
ochelarii mei s-au pierdut, desigur.
Ninge, ninge, ninge…

cine știe de cât timp tot ninge
pe cadavrul din fața casei mele…