dragostea mea fondantă
ești ca geamandura în care se prepară cerneala după care se schimbă tura
din ea se scurge în mare
o altă albastră culoare
e trist când pe mal nu ajung nimănui
valurile ușor răstignite care se sparg așa ca niște stalactite din care toamna crește un singur gutui
în care odată
ai urcat măritată

poemul acesta îl scriu la comandă
inima mea deșurubând la șuruburi
sufletul meu arde hârtii
oh marie că nu mai sosești
să mă duci în povești
poemul acesta e scris la comandă
pentru fata care a strigat într-o zi
că își dorește să mor că sunt urât
și că vin din pământ
ca un fel de cuvânt
ajunsesem un fel de soldat

pe front
doar un sărut prin care a făcut gaură glonțul

umblând suflând în trompeta distanței
poetul
acasă
iar împărțea cineva lumina-n felii pe o masă

de azi te numești
ca și când

tu ești hoțul