Am pătruns în pielea ta
și-așa rece mi-a fost...
Mă loveau curenți arzânzi
în
necăldura aceea-ți tipică,
de-mi venea a plânge cu sughițuri.
Am vrut să dau înapoi, să ies,
dar intrasem în pielea ta! -
acolo mi-era temnița de neființă
păcălită și incompletă.

Simțuri descompuse în venin
și foc,
mari inimi prelucrate stângaci,
pulsând a nimic în rectiliniul
acutizat ce se îndoaie
în ciuda
naturii sale.

Privirile-mi fricoase respirau
oxigenul tău, prin venele tale
temătoare;
buzele-mi pecetluite auzeau
aritmia trupului tău dincolo de
pielea-ți perenă,
în care încă vibram a neființă,
încolăcită...

Greșisem, totuși,
când spusesem că-s incompletă.
Guvernam acum în legea-nchisă
a trupui tău,
îți vedeam mecanismul
îndeaproape și mă simțeam
Regină.
Te controlam, privindu-te.
Intrasem în pielea ta,
și ăla-mi era controlul ce
invoca reîntoarcerea ființei
însuflețite din mine.