la scara unui bloc (contează care?)
locuia o femeie ce dansa în jurul cratiței
mereu mânjită de făină pe mâini
pe haine mai pătată de ulei decât mecanicii
mai mult alunecând decât pășind
dar întotdeauna cu inelarul curat
încă iubindu-l pe fostul dar deja
măritată cu următorul

evident n-a mai fost să apară
sunt atâtea alte disperate ce nu uită
niciodată mâncarea pe foc

la marginea acelui oraș (contează care?)
curge încă cel mai frumos râu de pe pământ
să n-aibă parte de femeie
ăl de m-o contrazice
și nu m-o lăsa a muri astfel crezând

în luciul lui își lepăda deseori
izul de bucătărie
chipul ei făcea asfințitul să pară o curvă
rujată strident
până și murmurarea unei rugăciuni
suna a insultă
ca și cum după un futai cu strigături
scormonindu-te prin buzunare
n-ai fi găsit decât mărunțiș
lucru care o înnora din senin
tuna și fulgera – dumnezeule! ce ploaie
putea să i se reverse din gură

la sfârșitul acelor cuvinte (contează care?)
copacii încetau să mai existe
nici un loc nu mai era bun de ascunziș
dacă voiai să-i privești țâțele
pur și simplu
trebuia să te dezbraci și să te lași botezat

nici azi nu aș putea răspunde dacă
și cât am iubit-o
tot ce pot să spun e că atunci când
vreun păgân mă înjură de mamă
mă încaier cu setea de sânge a unui cruciat

numai astfel mă liniștesc numai astfel mă pot
închina celor de-un nume cu mine
fără a rătăci malurile

unde ești copilărie cu boscheții tăi cu tot
pân’ o crește iar pădurea nici o apă n-o mai curge