la mine în subsol șobolanii știu cine sunt
îmi oferă umărul și-mi susțin ochii când mă apucă plânsul
sau îmi spun acele vorbe bune
fără de care un mort nu poate exista

iar dacă întâmplător când mergi spre casă
te atrage un fir de întuneric și-ți bagi privirea în el
n-o să ai parte de un spectacol trist
doar o beznă în care atârn ca un clopot
care n-a bătut niciodată a naștere

pendulez uneori
și-i dau timpului o mână de ajutor
cuprins în același timp de spaima
ca nu cumva cineva
curios să vadă ce s-ar întâmpla dacă ar arunca
cu o fereastră în unul din zidurile mele
să-mi lumineze inima cu o lanternă
descoperind astfel mișcarea

șobolanii știu cine sunt
îmi spun că trebuie să mă întorc
să întreb de unul de altul ce nume mi s-ar potrivi
să uit limba mea și s-o învăț pe-a ei

dar eu plâng
plâng și-i îmbolnăvesc de reumatism

știu că nimeni nu va vedea copilul
care-și poartă cu atâta mândrie putregaiul
și chiar dacă l-ar zări
nu-i vor împrumuta burta nici în ruptul soarelui