tot scormonind goliciunea întunericului
mă lovesc de formele lucrurilor care au fost
cearșafurile stau contorsionate eu transform podeaua în pământ
și mă hrănesc cu imaginea unei perne pline de vise
și îmi stau bine pe nas ochelarii fără lentile

capul meu descoperit
anunță un om vertical gata să care
poverile celor mulți
inima păcătoasa
e o cocoașă mă îngenunchează
și râd cu lacrimile-n bărbie
cu picioarele de cârpă

trecătorii mă privesc indulgent
din spatele cazematelor
fug dupa fiecare și le răvășesc sufletele
nu ești nicăieri

câteodată
când lipesc urechea de perete
îmi pare că aud pulsul umbrei tale
dincolo.