privesc rocada pietrelor pătate de sânge
(cu fața ascuțită rănesc codrii în aortă)
pliscuri pleșuve, boli sub care duiosul se frânge
sfinxul răbdător istoric iată nu le mai suportă.

privesc răscolitorul tremur de mesteceni,
suplețea lor perfectă ucisă-i de topoare
lege impozantă rocada stăpânilor crânceni
valul plângerii istoric scurge-n prăpastii onoare.

ca-ntro nebună avalanșă cad unul întraltul
îngerii muntelui Omul ca brazii trădați
pe un cent, neclintiri să mulgă ozon preacuratul
din care se naște Ecoul luminii de frați.

transfigurarea tuturor o știe cerul îi suntem predicatul
țâșnind din somnul Almei Mater ca focul schimbări-n Carpați.