Timpul zău nu ne iartă, păstrează amintiri.
Tot el mai și ucide în noi și neființa.
Și dacă viața vrea să ne facă frânturi...
Doar demiurgul cert ne iartă neputința.

Și acum meditez, căci din nou este Paști...
Și-n noi se-nvârte greu micuța, roata vieții.
Și acum câțiva ani mai aveam un sălaș...
Ce-n taină,cu amar, privea tristețea feții.

Dar acum e pustiu, mă resimt ca-ntr-un gol.
Tăcerea mea cea grea ascunde umilința.
Rătăcim printre vremi, ne oprim deseori ,
Sperăm că Dumnezeu ne iartă iar ființa.