tu ai ceva paranormal o inimă ca un mal surpat
o inimă prăbușindu-se în tine ca o castană
rostogolindu-se - piatră care curând va ajunge fortificație
tu ai ceva din singurătatea unei mori de vânt
ești singur ca un tunel la capăt cu șoareci cârtițe bătrâni
care sapă și sapă și sapă
la capăt cu un microcosmos îndrăgostit de un macrocosmos
la capăt cu un univers prelung dubios monoton
aidoma clătinării orizontului în ritmul ștergătoarelor de parbriz în ritmul ploii
care cade ca niște degete pe claviatură
un univers monoton ca un nor de bitum peste oraș
ești singur ca o mănăstire arsă
ca o înserare fadă de octombrie
ești singur ca un suflet de pescar
paranormal ca o apocalipsă
ca un anticrist
ca o furtună
tragic crud ești
alergi spre tine însuți ca fluviul gange spre vărsare
o jumătate din tine aleargă după cealaltă jumătate
ești un fel de reptilă vorace
norii de deasupra – de fâș albastru
vocea ta – o sonată a lui bethoven
tu ești sumbru ca un marș funebru
ca un tăiș de sabie
ca o claviculă anterioară centurii scapulare
ești sumbru ca un omoplat
ca un stern
ca o carenă