scârbit de mine ca un medic de cadavre
o vreme am uitat să mângâi trupuri
viul să-l alin
mă încredeam în bisturiu cârmeam
printre organe dezmințind deriva

în prima zi am refuzat să vin în vizită
de fapt
au fost chiar ani în care-am absentat
încă detest
buchetele de flori în țiplă ciocolata
deopotrivă biscuiții ceaiul supa de regim

priveam doar umbrele lungite de pe hol
prin ușa totdeauna-ntredeschisă
bârfind anume timpul să-l omoare
piciorul legănat trădând
fireasca nerăbdare-a sănătosului să plece

la fără zece-o asistentă numai nuri
ducea cu legănări de nimfă plosca s-o golească
vâra indiferentă capul întreba:
„vrea careva cumva ceva?” dar dispărea
cu fierbințeala tinereții către
misterioasa ușă veșnic încuiată

parfumul ce-l lăsa în urmă întețea
mai tare bârfa
deși noapte înnegreau pereții
în clip-aceea îmi doream copii
care să-mi ducă mai departe în această limbă
cu demnitate-anonimatul

hei câte nu visează bietul hoit
în care apa n-a secătuit
nu are nici un preț că mă veți judeca
pentru cuvinte ce-am rostit și le-am uitat deja

desigur cei mai mulți trăim cu-adevărat
numai în primii ani de viață