cântec târziu

peste umerii tăi blânzi
trec cu ochii mei flămânzi
și gânduri ce pun la cale
cum să-ți fure dumitale
nurii dragi și ochii dulci,
noaptea pe când mi te culci,
floare din vise de lut,
când te rugam eu, n-ai vrut,
ascunsă-n etern păcat,
eu din nou te-am inventat
și mi te-am făcut regină
pe florile din grădină.

florile-au murit de frig
toamna printre pipirig,
tu te-ai rătăcit prin vreme,
așteptând ca să te cheme
craiul din visele tale,
timpul a luat-o la vale,
prin pierdutele poteci
și ne-am despărțit pe veci…

spini pe frunte-au răsărit,
acum pe la asfințit
și m-am rugat ca să-ți deie
numai lacăt fără cheie,
șerpi pândind cu ochii vii
la tine prin bălării,
să te poarte pân’ la moarte
și în lumea ta, departe,
nesomn, lacrimă să ai,
ca ploile peste plai,
când lumina lunii-n casă
îți alunecă pe masă
să știi că-i blestemul meu
venit de la dumnezeu...


vineri, 25 mai 2012