Bumbac virgin bătut în cuie,
Pe peretele proaspăt zugrăvit
Altoit cu piatră amăruie,
Își așteaptă îndelung al său iubit .

Al său iubit poet modern
Un rege de culoare și etern,
Filozof trândav în coconul lui de fluture,
Doarme fără ca pe nimeni să tublure.

Trăiește-un somn de litere alese,
Cu culori de azur și roșu de negrese,
Cu cerul pastelat în noaptea plină de stele
Și sentimentele firave precum niște nuiele.

Bețe cu care bate pe piele fragedă și fină,
Până când vede răni și vânătăi de mină,
Înnegrite până la refuz în ochii săi secătuiți
De voci lugubre ce răsună și ani măcelăriți.

Un geniu tot geniu va rămâne,
Oricât de scurți ar fi anii de ulei.
Viața se prelucrează-ncet și sigur,
În tușul negru și smoala de condei.

Și dragostea e o gravură,
Udată cu sepia arzătoare...
Dali urmărește ceasurile cum zboară
Și îl mustră pe Gogh fără ezitare.
Florile lui de soare,ca o fiară,
Sunt o-ntreagă rapsodie...de culoare.