Caut un pix în toată casa și nu găsesc.
Am convocat cadavrele de hârtie la o conferință de presă și vreau să îmi notez ideile.
La conferința de presă cadavrele de hârtie sunt deschise și joviale așa cum eram eu în copilărie.
Mai întâi discuțiile s-au axat pe absurditatea existenței speciei cadavrelor de hârtie care evoluează din umbră.
Apoi s-a pus problema cadavrelor de hârtie ca fosile descoperite în diverse straturi sociale.
Și blaa, blaa, blaa...
În totacest timp, în cameră tronează statuia Afroditei, pe care înainte de conferință de presă am îmbrăcat-o cu o haină de blană și i-am instalat pe ochi o pereche de ochelari de soare.
Cadavrele de hârtie de la conferința de presă, văzând-o pe Afrodita într-o nouă postură au căzut pe gânduri, devenind melancolici.
Conferința de presă a continuat bătându-se monedă că nimic nu mai merge, toți suntem originali.
Nu este nici echilibru, nu este nici dialog.
Sunt voci, dar nu există comunicare.
Ne învârtim în cercuri, iar cercurile devin vicioase.
La finalul conferinței de presă cu cadavrele de hârtie mi-am găsit pixul când nu mai aveam nevoie.
Am încheiat conferința de presă cu cadavrele de hârtie, trăgând concluzia că ziuade azi este mult maii mecanică decât o înțeleg eu și balaa, blaa, blaa...