hedonistule

am luat sentimentul tău de mână
și
m-am plimbat cu el
în
lungul și latul libertății până când
am
urcat pe un zid antic ca o salamandră
să nu trezesc îngerul care dormea
pe
aceeași piatră cu șarpele
intuiția mea tremură de frică
pentru că mereu ai dreptate când afirmi
sau
infirmi spectrul cu omizi pe post de prag
dar am știut să flămânzesc alături de tine
nu pentru că așa am vrut eu sau tu
ci pentru că eram în ipostaza de cenușă vie
pe
cale de a arde și a se naște lup alb
da știu că e siropoasă chestiunea dar e punctul meu slab
abuzează de el precum o sabie cu sânge în exces
alterarea ta e adevărată
precum
orbirea și muțenia mea mai mult sau mai puțin
de
lucrurile râvnite (ne)avute niciodată